Treceți la conținutul principal

Creare de identitate și valori partea 1

Poză simbol. Foto: Olga Sternițchi

Cine sunt eu? Ce sunt eu? Ce pot eu să dau la moment? Sunt întrebări, la prima vedere, foarte simple, dar foarte greu să le găsești răspunsul. Vorbesc aici de cei care nu știu ce vor sau, mai filozofic spus, sunt în căutarea identității. Din dilema aceasta sper să evadez după finisarea cursului de comunicare, care l-am început recent.

Am ajuns deja la lecția a doua J și spun deja, pentru că experiența pe care o capăt acolo este una semnificativă. Experiență, accentuez. De exemplu, astăzi, am învățat ce trebuie să faci dacă compania ta de ciocolate are o criză de imagine. Adică, cumpărătorii unui magazin de firmă, cumpărând cutii de ciocolate găsește surprize în ele (adică ceva natural, dar viu J ).

Poză simbol. Sursa: google

Am discutat despre diferența dintre socializare și interacțiune în procesul de comunicare. Și , chiar, vă sfătui mai mult să interacționați, ci nu să socializați. Lăsăm pălăvrăgeala, adică socializarea și căutăm să folosim timpul cât mai eficient pentru dezvoltarea noastră.


Poză simbol. Foto: Olga Sternițchi


Muzica. Pare banal, dar și despre ea am vorbit, ba am și ascultat. Ivan Goncearuc, care este mentorul nostru la acest curs, a spus ceva ce mi-a plăcut. ,,Muzica poate fi identificată cu un brand, chiar, și inconștient.” Muzica este cea care ne motivează, cu ajutorul ei ne putem identifica ca personalități. Unele piese se asociază cu diferite momente plăcute sau mai puțin plăcute din  viața noastră. Iar cea mai importantă (mai ales pentru agențiile de publicitate) este dubla imagine a muzicii. Adică, ascultând muzică poți să o interpretezi diferit. 

Eu când am auzit o piesă m-am gândit la copii, iar colega mea la aceeași melodie a zis că e film horror J. De altfel, nici eu nu știam că cel mai motivațional cântec este al lui Queen - ,, Don't stop me now”.  

Așă că ascultați-l… poate creați ars poetica voastră.

 Cu respect, Olga Sternițchi
 
   

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când toaleta-ți devine prieten

Veceu neamenajat În gospodăriile rurale din Moldova, majori tatea sătenilor au veceu afară, o groapă în curte sau grădină, numit ă literar, latrină . Puțini, însă, cunosc că deșeurile din acest tip de toalete, în cele din urmă, ajung în apa pe care tot ei o cons umă . O soluție ușor de realizat este toaleta uscată, cunoscută și ca EcoSan , care evită infectarea solului. Zeci de moldoveni, deja, și-au schimbat tradiționalul veceu pe unul prietenos mediului. Veceul ecologic este o practică foarte veche. Constă în a proteja mediul de deșeurile biologice și a le folosi pe post de îngrășământ agricol. În localitățile din Moldova, acestea au început a fi utilizate în ultimii ani, în mare parte, în rezultatul unor proiecte străine. Unul dintre acestea a fost realizat de WISDOM. Sergiu Andreev este nu doar coordinator de proiecte în cadrul WISDOM, dar și un promotor convins al veceurilor EcoSan. El își amintește că atunci când au inițiat acest proiect, oamenii au fost ...

Omar Khayyam și lumea rubayatelor

Lumea ascunsă a rubayatelor lui Omar Khayyam   Recent, la o oră de curs, profesorul meu a rostit un  nume sofisticat dotat de o echilibristică străină. În integritatea sa acest nume sună cam așa: Omar Khayyam.  ,, Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.” poză simbol De la această sintagmă poetica a început o altă viață în mine. Mi-am zis: ,, din această seară mă duc să-l caut, să-l descopăr pe Omar Khayyam. O să-i deschid ușa inimii mele, pentru ca să intre lumina rubayatelor sale.” După o zi întreagă de vuiet și fierbințeală din microbusele arhipline, liniștea nopții și curgerea domoală a versurilor din rubayate m-au vrăjit cu desăvârșire. Am descoperit un Univers unde se adună și se plămădesc gânduri mărețe, gânduri sincere, gânduri simple... Aceste rubayate au o taină a lor care cuprind o stare de spirit, niște amintiri, o viață de om: ,,Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe. Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe...

Emilia Budeanu, câștigătoarea medaliei de aur la Campionatul Mondial la lupte libere: ,, Am muncit prea mult că să ajung la Campionatul Mondial și să pierd…”

Este cea care a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Lupte, tineret (U-20), Bulgaria. Avea vârsta de 10 ani când a făcut primul pas în lumea sportului. Iar de atunci îi este ca un stil de viață. De ce ales sportul și cum e să fii sportiv de performanță în Republica Moldova, aflați din interviul cu campioana mondială la lupte libere, Emilia Budeanu.  Cum se simte un moldovean când i-a medalia de aur la un Campionat Mondial? Aș putea spune doar mândru. Te simți împlinit, pentru că ai răsplată pentru tot efortul depus de mulți ani. Chiar dacă am luat aurul mă simt același om, nici nu mă simt mare ,,vedetă,,. Adică nu mă gândesc că am terminat aici și gata, nu mai am nimic de făcut. Mă voi antrena în același ritm cum am făcut-o până acum. În finala probei cu  Erin Simone Golston, concurenta ta din SUA, în prima repriză pierdeai cu scorul  2-7, ce te-a făcut să revii și să câștigi? La ce te gândeai în acel moment? Când am ieșit în finală cu americanca,...