Omar Khayyam și lumea rubayatelor

Lumea ascunsă a rubayatelor lui Omar Khayyam

  Recent, la o oră de curs, profesorul meu a rostit un  nume sofisticat dotat de o echilibristică străină. În integritatea sa acest nume sună cam așa: Omar Khayyam.

 ,, Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.”

poză simbol

De la această sintagmă poetica a început o altă viață în mine. Mi-am zis: ,, din această seară mă duc să-l caut, să-l descopăr pe Omar Khayyam. O să-i deschid ușa inimii mele, pentru ca să intre lumina rubayatelor sale.”

După o zi întreagă de vuiet și fierbințeală din microbusele arhipline, liniștea nopții și curgerea domoală a versurilor din rubayate m-au vrăjit cu desăvârșire. Am descoperit un Univers unde se adună și se plămădesc gânduri mărețe, gânduri sincere, gânduri simple... Aceste rubayate au o taină a lor care cuprind o stare de spirit, niște amintiri, o viață de om:

,,Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.”

poză simbol

Haina rubayatelor m-a încălzit și pe mine și pe inima mea.

 ,, Dincolo de pământ şi infinit
Cătam să aflu cerul unde vine.
Şi-un glas solemn atunci s-a auzit:
,,Şi cerul şi infernul sunt în tine.” ”

Citindu-le mi-am dat seama că calea spre fericire nu este trecutul, banii sau puterea, ci mai degrabă iubirea și ajutorarea celorlalți mai triști decât tine. Uneori te poți simți ca o frunză purtată de vânt de-a lungul unei străzi murdare. Dar, nimeni nu a spus că viața este un lucru liniștit. Într-o măsură mai mare sau mai mică poți să-ți trasezi propria hartă pe drum și s-o urmezi. Poți simți că este prea târziu, însă întotdeauna există un moment de a încerca să schimbi ceva. Nu există persoană în viață care să nu o poată lua de la început. Calea spre fericire devine o autostradă pentru cei care știu unde sunt marginile. Doar tu ești șoferul, “Şi cerul şi infernul sunt în tine.”.

Am găsit-o, am descoperit-o altfel, până acum nu o știam asemenea, este ea, dar nu așa cum mi-am imaginat-o. Iubirea în rubayatele lui Omar Khayyam este diferită:

,,Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.”  Trebuie să căutăm iubirea și acolo unde nu suntem noi, chiar dacă asta ne-ar costa viața. Toate sunt într-un singur lucru, toate se cuprind în iubire.

Oamenii nu învață niciodată nimic din ceea ce li se povestește, e nevoie să descopere totul ei înșiși. De aceea, îi mulțumesc profesorului meu, Ion Manoli, că m-a lăsat să-l descopăr singură pe Omar Khayyam. Totdeauna o să caut să păstrez puținul pe care îl am, pentru că sunt prea mică ca să îmbrățișez lumea. Dar, cu siguranță am să cuprind rubayatele de care m-am îndrăgostit.

,, Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul,
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi după-atâta râvnă atât se poate spune:
Că am venit ca apa şi-o să plecăm ca vântul.” Și totuși înainte ca să plecăm trebuie să creăm ceva, pentru că fiecare cuvânt, fiecare faptă este o șansă de a schimba lumea și ceva rău în ceva bun. Să nu așteptăm în zadar la umbra vieții să sosească cu acceleratorul norocul, ci să evoluăm:

 ,, Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
Ia cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zădar. ”

poză simbol

Sunt poeme cu memorie, asemenea rubayatelor lui Omar Khayyam, care cer ca să le descifrezi, iar pentru aceasta trebuie să te scufunzi în apele fără fund ale literaturii. Criticul literar român Tudor Vianu spunea că Omar Khayyam "...dă în rubayatele sale expresia lirică foarte concentrată de o mare perfecțiune a viziunii sale dezabuzate asupra lumii". Valoarea operei sale poetice eclipsează faima sa de matematician și om de știință. Se pare că a scris peste o mie de catrene (numite "rubaiat"), ce au un conținut mistic, legat de mistica islamică. S-a născut la 18 mai 1048, la Persia (a decedat la 4 decembrie 1131) și a fost un mare poet, matematician, filosof și astronom. Dar nu asta este cel mai important. Lumea pe care am cunoscut-o prin intermediul rubayatelor sale este una plină cu întâmplări imprevizibile care trebuie să ducă spre fericire. Cum spunea Albert Cumus: ,,Ce-i fericirea, dacă nu un simplu acord între ființă și existența pe care ea o duce?”.

În finalul acestui medalion aș încheia spectacolul rubayatelor cu cea care mi-a plăcut cel mai mult, chiar aș putea s-o consider ars poetica, :

,, Ivirea mea n-aduce nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o să-i scadă rotundul și splendoarea.
Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce rost avu venirea? Și-acum, ce sens plecarea?”     

Cu respect, Olga Sternițchi