Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2013

Cerșitul o nouă meserie în vogă

Eu sunt o persoană emotivă și dacă am mai mulți bani la mine și cred că îmi ajung atunci fac o faptă bună și uneori le dau și cerșetorilor. Dar nu-mi place să o fac. De ce? Probabil fiindcă mă deranjează să merg pe stradă și să văd cum oamenii cer bani, iar în acest scop își arată diverse malformații pe care le au, sau au copii sau sunt însuși copiii. Sunt originară dintr-un mic orășel din sudul Moldovei și acolo nu am întâlnit astfel de orori. Am văzut doar femei bătrâne care cerșeau dar se întâmpla foarte rar. Cînd am ajuns la Chișinău am început să-i întâlnesc mereu. În fiecare zi când merg spre universitate în parcul din fața Catedralei întâlnesc doi cerșetori, un domn care mereu cere câte un leu, și o doamnă. Ambii sunt în stare să lucreze după părerea mea. Și ar putea să nu stea acolo, dar... Din acest motiv atât eu, dar și alte persoane mergând prin parc se încarcă cu emoții negative. Același lucru îl întâlnesc pe stradă sau în piață, practic oriunde. Inclusiv la g

Oameni ce trăiesc în Anonimat

Astăzi în cadrul unei întruniri a Bloggerilor care Apără Drepturile Omului am discutat despre personaele Hiv pozitiv. Pentru a ne oferi mai multă informație despre această problemă au fost invitați persoane ce au tangențe cu acest domeniu. Astfel, Roman Botnari care este educator la Centrul Social care lucrează cu persoanele infectate cu HIV. El ne-a vorbit că domeniul de activitate al centrului se rezumă la a oferi consiliere juridică, psihologică și de asemenea kinoterapeutică. Centrul este dotat cu sală de calculatoare, bucătărie, sufragerie care de asemenea stau la dispoziția beneficiarilor. Beneficiarii centrului sunt persoane trimise de la Cabinetul de testare sau de la organizațiile conexe cum ar fi Viața Nouă și Credința. Aici noi îi ajutăm să se obișnuiască cu noul statut și să se învețe să trăiască mai departe. De asemenea oferă consiliere psihologică și membrilor familiilor acestora. Dar Roman ne-a explicat că foarte mulți preferă să rămână în anonimat și ascund

„La limita de jos a cerului” după trei ani în premieră acasă în Moldova

Filmul „La limita de jos a cerului” în regia lui Igor Cobileanski va fi rulat în premieră la cinematograful Patria-Olteanu. Acesta va rula timp de o săptămână conform spuselor regizorului la conferința de lansare care a avut loc ieri, în holul cinematografului. Filmat cu trei ani în urmă în orașul Orhei, filmul este un success. Acesta duce o viață potrivită unui proiect cinematografic, fiind premiant al Festivalului Internaţional de Film de la Cottbus (Germania) cu  Premiul criticii internaţionale – FIPRESCI. Reamintim că premiera sa mondială a avut loc în cadrul competiției East of the West a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, în urma căreia a fost lăudat de The Hollywood Reporter. Apoi a fost selecţionat la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia şi la Festivalul Internaţional de Film „Molodist” de la Kiev. De asemenea lungmetrajul își va urma cursul urmând să fie proiectat în Tbilisi, Moscova ș.a. Actorul Sergiu Voloc a afirmat :„A fost

Avortul: Alegere, Necesitate...

Femeia este acea care la un moment dat devine mamă. Dar acum femeia și viitoarea mamă poate să aleagă timpul în care să devină mamă. Deseori din imprudență sau alte motive mai puțin fericite, o femeie este însărcinată. Ueori însă din nedorința de a avea un copil femeia poate recurge la avort. sursa google.md Avortul este întreruperea forțată a unei sarcini. Acest fapt are unele efecte dăunătoare asupra sănătății fizice și mintale a femeii. Dar aici survine întrebarea este bine să faci un avort? Nu există un răspuns corect la această întrebare, fiecare dintre noi avem propriile opinii și viziuni referitor la această întrebare delicată. Dar indiferent dacă o femeie păstrează copilul sau nu, ea este sfătuită de ginecolog cum e cel mai bine să procedeze, în dependența de dorința viitoarei mame. Unii medici dar și o parte a societății consideră avortul ca fiind ceva urît egalat cu omuciderea. Totuși eu cred că sunt situații cînd un avort este preferabil. Această situaț

Fiți luminați!!!

Mă abținusem să scriu pe tema asta, dar... E stupid cînd văd copii care strigă despre demisia unui ministru. Acesta este un fapt care nu îl admit fiindcă EA are dreptate, ceea ce trebuie de schimbat e mentalitatea tinerilor dar și a profesorilor. Este înfiorător cînd vezi tineri în toată firea care nu știu să citească și nici să se exprime coerent. E îngrozitor cînd vezi copile-mame care ar trebui să stea pe băncile școlii și să învețe. E jalnic că profesorii nu sunt severi, da severi căci doar profesorii exigenți pot obține cunoștințe de la discipolii săi. Nu profesori care pun note fiindcă unul îi este fin, altul e copilul primarului ... Da e dificil, dar e dificil fiindcă toți sunt învățați să copie, în loc să învețe are telefon, sau o fițuică sau căști. E tragic căci astfel cresc copii marginalizați lipsiți de cunoștințe fundamentale. Nu sunt împortiva reformelor în învățământ dar nu vreau ca aceasta să-i privească doar pe elevi dar și pe profesori. Căci și aceștia au partea

G-bad: ,,Dacă nu ai bani şi relaţii, cariera şi talentul tău se duc de râpă”

Dumitru Bălan, cu numele său de scenă G-bad este student la ULIM, Limbi Străine. Cântă hip-hop, găteşte singur şi îi place să fie un gentelman adevărat. Face parte din formaţia TFB şi doreşte să promoveze muzica pe care o cântă, pentru că în ea se regăseşte cel mai bine. - G-bad, descifrează, te rog, ce înseamnă TFB? - TFB reprezintă iniţialele numelui nostru de familie -  The Family B. Formaţia am înfiinţat-o împreună cu cei doi fraţi ai mei. Am ales acest nume al trupei din simplu motiv că este uşor de reţinut şi sună mai comercial. - În prezent îţi faci studiile la ULIM, facultatea de Limbi Străine? Ai fi putut merge şi la Arte.   - Am ales limbi străine, pentru că e bine să cunoşti ceva în plus. Se ştie doar: câte limbi cunoşti, de-atâtea ori eşti om. Consider că pentru mine cunoaşterea limbii engleze va fi o cheiţă fermecată, care îmi va deschide mai multe uşi în muzică şi show-biss. - Despre cei care cântă hip-hop se zice că fumează, se droghează, consumă

Deborah Cali: Moldova Are Talent este o oportunitate pentru mine.

Deborah Cali una din participantele show-ului  Moldova are Talent, s-a  născut în Italia într-un mic orășel lîngă Roma Giardini di Corcolle.  A studiat doi ani la Universitatea din Roma TRe to DAMS Artă Muzică și Cinema. A înțeles că este benefic pentru viața dar și muzica ei, astfel își continuă studiile la o școală privată de muzică cu profesorul Francesco Mecorio, cum spune Deborah cel mai bun profesor din lume. În același timp își cîștigă bani, cu ajutorul pasiunii sale muzica, căci cîntă la diverse evenimente, nunți, petreceri…. Îi place muzica, trăiește prin muzică, iar părinții o încurajează și o susțin. Astfel primul CD la înregisrat la vîrsta de 9 ani, și a plîns cuprinsă de emoție. Pe lîngă muzică mai practică și dansul latino american, participă la diverse concursuri, uneori cîștigă. „Moldova Are Talent este o oportunitate pentru mine. Sincer nu m-am gîndit că la un proiect European voi avea așa ocazie. A fost minunat, trebuie să mulțumesc prietrnilor mei pentru

(FOTO) Fetițe în rochițe

Vă vorbeam într-un articol mai vechi despre feminitatea din sec.XXI. Păi, e cam pe cale de dispariție. Am încercat prin fotografie să redau cât de frumoase sunt femeile femenine. Femei în rochițe colorate, cu zâmbet larg și cu bună dispoziție. Domnișoare care, dacă o să le oferi locul în transport, o să vă mulțumească dulce. :)) Corina Lebedinscaia, fotograf amator Elena Tăvăluc, balerină Emilia Budeanu, campioană mondială la lupte libere Elena Burdiniuc, viitoarea profesoară Cu respect, Olga Sternițchi Foto: Olga Sternițchi

Celebritățile în călătorie de timp

Astăzi, i-am cunoscut altfel. Ne-am obișnuit cu ei în reviste de calitate. Dar aici sunt deosebiți. Dacă v-ați întrebat până acum cum oare o fi  să ne fi născut în epoca Renașterii?  Atunci, cei de la  Worth1000.com.  au creat competiția “Modern Renaissance” și “Celebrity Time-Travel”. Deci, în continuare aveți o galerie destul de captivantă cu cei care ne-am obișnuit la ecrane :)) Voi cum ați arăta în epoca Renașterii? Sursa foto:  www.worth1000.com Cu respect, Olga Sternițchi

Emilia Budeanu, câștigătoarea medaliei de aur la Campionatul Mondial la lupte libere: ,, Am muncit prea mult că să ajung la Campionatul Mondial și să pierd…”

Este cea care a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Lupte, tineret (U-20), Bulgaria. Avea vârsta de 10 ani când a făcut primul pas în lumea sportului. Iar de atunci îi este ca un stil de viață. De ce ales sportul și cum e să fii sportiv de performanță în Republica Moldova, aflați din interviul cu campioana mondială la lupte libere, Emilia Budeanu.  Cum se simte un moldovean când i-a medalia de aur la un Campionat Mondial? Aș putea spune doar mândru. Te simți împlinit, pentru că ai răsplată pentru tot efortul depus de mulți ani. Chiar dacă am luat aurul mă simt același om, nici nu mă simt mare ,,vedetă,,. Adică nu mă gândesc că am terminat aici și gata, nu mai am nimic de făcut. Mă voi antrena în același ritm cum am făcut-o până acum. În finala probei cu  Erin Simone Golston, concurenta ta din SUA, în prima repriză pierdeai cu scorul  2-7, ce te-a făcut să revii și să câștigi? La ce te gândeai în acel moment? Când am ieșit în finală cu americanca, nu eram deloc

Atmosferă de Viena în Chișinău

Atmosferă de Viena în inima orașului Chișinău în această seeară! Chișinău Youth Orchestra a revenit cu un concert inedit de muzică clasică în Scuarul Catedralei, într-o componență și mai numeroasă!  Am fost prezentă acolo, ce să zic? A fost foarte diferit... diferit de ceea ce cunoaștem. După o zi plină cu surprize plăcute, am petrecut foarte calitativ și seara.  E uimitor să asculți muzică bună sub cerul liber, în centrul capitalei, cu atâția oameni buni în jurul tău. Bravo organizatorilor!!! Foto: Olga Sternițchi Foto: Olga Sternițchi Foto: Olga Sternițchi Cu respect, Olga Sternițchi

"Lasă pensula și creionul să vorbească de la sine"

Dumitru Rău- tânăr și neliniștit?... nu, este un tânăr carismatic. Atuul lui se află într-un creion simplu, care îi este muză de creare a perfecțiunii. De mic, de când se ține minte, a fost cu ,,pensula” printre degete ca să deseneze, orice ar fi, el așternea pe hârtie. Crede că de la mama sa se trage pasiunea: ,,Mă lăsa cu creionul în mână și cu foaia pe masă când avea ea de lucru.. să am ocupatie... și iată-mă cu o pasiune.” Nu este cert dacă o să continue, dar cum spune el: ,, E mai bine să te limitezi uneori doar la statutul de hobby. Dacă continui, atunci oamenii vor căuta întotdeauna să vadă perfecțiunea în lucrările tale... Însă dacă ești un Amator, care nu a facut lecții de desen niciodată, atunci e mai ușor.” Este îndrăgostit de provocări, de aceea dacă s-ar pune cu de-a sila tot ar putea desena și ar avea inspirație. Muza nu o așteaptă, pentru că a lui este ascultătoare.... vine când trebuie și când nu trebuie :). În viitor vrea să încerce street-art-ul, desenele 3D, d

BADO la Comrat

O vizită și o discuție captivantă am avut la Comrat UTA, împreună cu BADO. Am ajuns aici cu scopul de a afla de ce limba găgăuză dispare din vocabularul uzual al tinerilor din autonomie. Ce dificultăți întîmpină aceștea în integrarea în Moldova.  La discuție au participat cîțiva cetățeni activi din Găgăuzi precum și : Karanfill Gullu- activist comunitar, lider ONG și profesor în lingvistica, Leonid Dobrov-redactor și întemeietor al Universității din Comrat.   După saluturile de rigoare, am purces la dialogul propriu-zis. Limba comună de discuție a fost rusa. Vă întrebați DECE? Simplu fiindcă limba de bază în școli, grădinițe, însuși societatea din Găgăuzia este RUSA. Dar m-a surprins plăcut faptul că cetățenii și experții părezenți la convorbire erau indignați de acest fapt, ei dorind ca copii lor să cunoască limba maternă- găgăuza și limba de stat-româna/moldoveneasca. În acest scop sunt deja două grupe de grădiniță care studiază în trei limbi: rusa, găgăuza și româna. Cei drep Lud

Concurs. Câștigă un bilet la Open Mind Cinema - Născut în Moldova

Vă plac concursurile? Dacă ai simțul competitiv, cu siguranță ai să participi. Deci, este vorba de un bilet la Open Mind Cinema. Ce este aceasta? Un eveniment unde se va îmbina utilul cu plăcutul (cu mult plăcut :D). La 20 iulie, sâmbătă, ora 19.30, la Megapollis Mall se va organiza un mix cultural: muzică, film, bucate moldovenești, totul ca la mama acasă. De asemenea, se va colecta bani, jucării, produse pentru o Casă de copii din Bălți. Așadar, pentru a câștiga un bilet la acest minunat eveniment, dă like și fă share la postare pe facebook împreună cu un comentariu. Așteaptă și ți se va da. Detalii despre Open Mind găsiți și pe saite-ul lui  Ivan Goncearuc . Cu respect, Olga Sternițchi

În vizită la Moldova 1

Astăzi, am avut marea plăcere să plec într-o excursie. Ei bine, nu una obișnuită, ci una mult dorită. Cu toate că am mai fost la acest post tv (în cadrul facultății de jurnalism), de astă dată a fost altfel. Datorită   concursului organizat de Everyday Journalism  am avut ocazia să văd ce se întâmplă după camerele de luat vederi  la o emisiune în direct. Elena Robu-Popa Ghidul meu (dar am avut un ghid minunat) a fost Elena Robu-Popa , producătoarea și prezentatoarea emisiunii Moldova în direct . Eu zic că am avut noroc. Elena a fost foarte deschisă la comunicare, dar cel mai important este că m-am simțit bine discutând cu ea.  Am vorbit despre toate. Jurnalism, politică, oameni, lucrurile materiale și spirituale, facultate și iar jurnalism. Despre Moldova 1 nu vreau să zic multe, știți și voi singuri ce arheolgie este acolo. Am fost destul de curioasă să văd cum se filmează în direct o emisiune. Și.... fraților, e greu... Se cere o maximă concentrare pe toată durata emisiei...

Lotul naţional al Moldovei este gata pentru plecare la Kazan

Astăzi, a fost prezentată oficial echipa naţională universitară ce ne va reprezenta ţara la Universiada Mondială. Aceasta se va desfăşura în orașul Kazan, Federaţia Rusă, în perioada 7-17 iulie, 2013. Echipa a fost prezentată în cadrul ceremoniei de înmânare a drapelului de stat de către ministrul Tineretului şi Sportului Octavian Bodişteanu. Foto: Olga Sternițchi Drapelul i-a fost înmânat lui Oleg Sârghi, campion european la helterofile. Acesta şi-a încurajat colegii şi a afirmat că: “Universiada este o onoare, dar şi o responsabilitate”. Foto: Olga Sternițchi Bodişteanu a declarat că: „ Este o zi importantă pentru noi, zi  care a coincis şi cu ziua mondială a Presei Sportive, să fie într-un ceas bun, să vă întoarceţi fără traume şi cu rezultate frumoase”. Foto: Olga Sternițchi La eveniment au fost prezenţi: Petru Gaugaş- preşedintele Federatiei Sportului Universitar a Republicii Moldova, Leonid Bujor, Chiril Lucinschi, preşedintele Comisiei Parlamentare „C