Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2014

Deputații cu reputația pătată din viitorul Legislativ

Au promovat în campania electorală un trai decent și un viitor prosper al țării, dar au înaintat în parlament persoane dubioase. Viitori deputați implicați în scandaluri și afaceri murdare vor decide soarta țării pentru următorii patru ani. Iată ce persoane au mandate după alegerile din 30 noiembrie 2014. Pe listele partidelor care au intrat în parlament se regăsesc nume noi, dar cu scandaluri și acuzații în spate.  Fiecare partid își are proprii eroi.Culoarea politică nu a influențat  Comuniști, liberali sau democrați toți au înaintat în viitorul parlament măcar un deputat care a fost sau este implicat în vreun scandal. „Eroii” socialiștilor Partidul socialiștilor care este și surpriza alegerilor electorale in 30 noiembrie, are pe lista sa persoane care s-au comprimis.  Unul dintre ei este  Andrei Neguţă, fost ambasador al R. Moldova în Federaţia Rusă.  Acesta a  fost rechemat  în 2012 , după ce a declarat că „retragerea înainte de termen a ostaşilor ruşi din Tran